BLESTEM




[ II ]




Frânge singurătate, sub cer străveziu,
Prizonier într-a vremii clepsidră,
De parcă geme în lanțuri, o hidră
Și tunet desparte, când plânge, târziu,
În pietre deșarte, cu sânge-n sicriu,
Sub cruci de fier, privind o moarte hâdă,
Năluci și umbre reci, să îi surâdă,
Cu vise sfărâmate ce-și descriu
Amorul plumburiu, din fulger sângeriu.
Iubea o lacrimă ascunsă de soare
Ce-i șoptea că depărtarea o doare -
Iar lebăda de piatră arsă plângea,
La ceas târziu, sub ploaia din cer străveziu,
Că-n lumea lui... sfărâmată, se stingea...




ˆTh3Mirr0r



Din colecția/secțiunea "Nitrat de Argint"